Părintele Dumitru Stăniloae este teologul care a reuşit să se impună ca o personalitatea marcantă în cadrul teologiei ortodoxe româneşti şi internaţionale. Numele său este strâns legat de înnoirea teologiei ortodoxe româneşti, fiind cel care a reuşit să îi imprime o orientare filocalică şi duhovnicească, ancorată în teologia Sfinţilor Părinţi. Interesul crescut pentru opera sa manifestat îndeosebi prin valorificarea gândirii sale teologice în cadrul studiilor teologice actuale, prin tezele doctorale care s-au aplecat asupra unor aspecte ale operei sale, traducerile care au facilitat răspândirea operei Părintelui Stăniloae în străinătate şi implicit accesul teologilor străini la opera sa teologică, toate acestea sunt motive care justifică demersul pe care l-am întreprins prin acest studiu asupra centralităţii lui Hristos în teologia Părintelui Stăniloae.
Părintele Dumitru Stăniloae este creatorul unei sinteze teologice originale prin care a adus în actualitate teologia Sfinţilor Părinţi, atât prin numeroasele traduceri ale operelor fundamentale ale acestora în limba română, cât şi prin valorificarea gândirii lor teologice în cadrul numeroaselor studii pe care le-a publicat. Am arătat că în centrul gândirii sale teologice se află Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul divin întrupat: Hristos este astfel începutul, mijlocul şi sfârşitul creaţiei. Hristos realizează în Sine unirea maximală dintre Dumnezeu şi om; în El şi prin El creaţia dobândeşte unitate şi consistenţă, intră în relaţie nemijlocită cu Dumnezeu. În Hristos lumea îşi regăseşte începuturile, este restaurată ontologic şi tot în El îşi află scopul. Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat reprezintă pentru Părintele Dumitru Stăniloae punctul central spre care converg toate şi în Care toate îşi găsesc originea şi sensul. Centralitatea lui Hristos este reliefată la nivelul sintezelor sale teologice pentru că în Hristos totul se fundamentează într-o sinteză teandrică. În Hristos este realizată pe deplin unirea dintre Dumnezeu şi om şi astfel tot în Hristos este dată şi posibilitatea unirii omului cu Dumnezeu. Orice încercare de a fundamenta legătura omului dintre om şi Dumnezeu în afară de Hristos eşuează într-un discurs filosofic fără finalitate. Centralitatea lui Hristos nu înseamnă, pentru Părintele Stăniloae, o anulare a fundamentului trinitar, pentru că Hristos este văzut în unitatea Persoanei Logosului întrupat, ca Dumnezeu şi Om.
Centralitatea lui Hristos în teologia părintelui Dumitru Stăniloae are o importanţă deosebită pentru misiunea Bisericii în lumea şi în societatea contemporană, în special cu privire la dialogul dintre religie şi ştiinţă, la dialogul interuman bazat pe înţelegerea corectă a revelaţiei naturale în lumina revelaţiei supranaturale, datorită Logosului divin, prezent în mod distinct, diferit, dar unitar în amândouă. Renunţarea la cultura secularizată ca rezultat al separării ordinii naturale de cea supranaturală este posibilă numai în Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat în Care necreatul şi creatul, transcendentul şi imanentul se întâlnesc în chip neîmpărţit şi nedespărţit, neamestecat şi neschimbat.
