Turism international. Aspecte economice si sociale

Turism international. Aspecte economice si sociale

35.00 RON
Cantitate

Turismul evoluează sub impactul transformărilor civilizaţiei contemporane, dinamica sa integrându-se procesului global de dezvoltare. El reprezintă o componentă de mare importanţă a vieţii economice pentru un număr tot mai mare de ţări ale lumii, antrenând un amplu potenţial uman şi material şi acţionând, prin eforturile pe care le angajează şi efectele benefice induse asupra domeniilor de interferenţă, ca factor stimulator al dezvoltării şi progresului. Lucrarea are drept scop de a aduce la cunoştinţă atât celor care creează turismul, agenţilor economici, cât şi celor care cercetează fenomenul turistic, o sumă de elemente de reflecţie din practica altor ţări, un bagaj de cunoştinţe util celor preocupaţi de cunoaşterea mecanismelor funcţionării angrenajului turistic, de anticiparea tendinţelor în evoluţia acestuia. Această carte aduce în prim plan o serie de subiecte noi în teoria națională din domeniu, precum rolul turismului în combaterea sărăciei, rațiunea intervenției statului în domeniul turistic, activitatea de branding de țară și branding de destinație, modalități de intervenție în domeniul îmbunătățirii imaginii turistice și a competitivității turistice, cu care completează cercetările proprii anterioare în domeniu.