Cart

Evoluţia potenţialului productiv al terenurilor nisipoase nivelate şi nenivelate din stânga Jiului

70.00 lei

Evoluţia potenţialului productiv al terenurilor nisipoase nivelate şi nenivelate din stânga Jiului

În stoc

În stoc
978-606-14-1767-4
978-606-14-1767-4 18.11.2021 288 pagini

Descriere

Această carte prezintă evoluția terenurilor nisipoase nivelate şi nenivelate din stânga Jiului și modificările acestora după 35 de ani de la nivelare contribuind la îmbunătăţirea potenţialului productiv al acestora, prin folosirea îngrăşămintelor minerale, în condiţiile rotaţiei porumb boabe – orz de toamnă, plus practicarea după orz a fasoliţei cultură dublă ca îngrăşământ verde.

Cercetările anterioare nivelării au evidenţiat că evoluţia potenţialului productiv al solurilor nisipoase (psamosolurilor) chiar în condiţiile agriculturii practicate până în prezent pe terenurile obişnuite, de dună şi interdună, este foarte lentă.

Nisipurile din sudul Oltenei sunt dispuse în dune longitudinale, cu orientarea de la vest la est, în direcţia vântului dominant Austrul. Mobilitatea şi starea lor de solificare sunt foarte variate şi anume pe vârful dunelor se găsesc nisipuri mobile cu textură grosieră şi fertilitate mică, pe versanţii dunelor se găsesc nisipuri semimobile, de asemenea cu o fertilitate mică, iar în depresiunile dintre dune şi interdune nisipul este în cea mai mare parte consolidat, textura este mai fină şi fertilitatea mai ridicată.

Rezultatele experimentale sunt prezentate sintetic, pe probleme, pe anii de cercetare şi în medie pe perioada de experimentare.

 

Autor

Alina Marilena PRIOTEASA

Colectie

In afara colectiilor

Editura

Editura Universitaria

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Evoluţia potenţialului productiv al terenurilor nisipoase nivelate şi nenivelate din stânga Jiului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *