Despre viaţa şi pictura lui Van Gogh s-a scris extrem, poate inimaginabil de mult. Existenţa lui marcată de neajunsuri materiale, temperamentul special, răzvrătit şi nonconformist, sensibilitatea exacerbată de o adâncă înţelegere a lumii dincolo de aparenţe şi prejudecăţi, au făcut din Van Gogh simbolul artistului damnat. Maladia psihică şi sinuciderea au adăugat un plus de interes pentru acest mare creator. O sursă bogată de date despre Van Gogh ne este oferită de scrisorile adresate, în marea lor majoritate, fratelui său Theo Van Gogh. Valoarea uriaşă a corespondenţei lui Van Gogh se află în capacitatea de a oferi informaţii, altfel necunoscute, nu numai despre biografia lui, ci şi despre mecanismul actului de creaţie. Eul auctorial este prezent în scrisori, spontan, nepremeditat, astfel încât cel interesat de actul poietic/poetic, de mecanismul creaţiei lui Van Gogh, găseşte aici o sursă inepuizabilă de date. Poietica, definită ca ştiinţă despre activitatea specifică prin care este instaurată opera, datorează lui Paul Valéry o temelie bine consolidată. Ea a înlesnit, prin devoalarea a ceea ce până atunci era confuz, vag, uneori de neînţeles, pătrunderea în laboratorul de creaţie al artistului. Misterul unui proces ce-l uimea în primul rând pe autor era greu de dezlegat ; uneori el era rezolvat simplu, fiind numit generic, inspiraţie sau talent. Întemeiată conceptual, poietica a oferit, în primul rând autorului şi apoi consumatorului, pătrunderea pe un teritoriu până atunci necunoscut. Scrisorile lui Van Gogh reprezintă o creaţie pe care arta scrisului şi-o poate revendica. Ele sunt, în egală măsură, tratat despre facerea operelor unui pictor al cărui parcurs artistic nu va înceta să ne uimească. Este motivul pentru care am încercat elaborarea unui studiu pe această temă. Desigur că între figura biografică şi figura creatoare a oricărui artist există anumite raporturi de dependenţă ce nu pot fi ignorate. În plus, este inevitabilă încadrarea unei anumite perioade de creaţie cu toate caracterele ei de ordin poietic/poetic, în spaţiul complex al biografiei unui autor. Predominant însă în acest studiu, a fost atelierul de creaţie, evoluţia lui în timp, analiza modului în care pictorul s-a descoperit, s-a cunoscut pe sine şi a capitalizat şi valorificat experienţa de ordin estetic şi, mai presus de orice, a modului în care a dobândit capacitatea de a-şi teoeretiza, cu desăvârşită acurateţe, actul de creaţie.