Cart

Celibatari originali în literatura română şi literatura franceză între 1900-1950

35.00 lei

Celibatari originali în literatura română şi literatura franceză între 1900-1950

În stoc

În stoc
978-606-14-1595-3
978-606-14-1595-3 20.10.2020 280 pagini

Descriere

Teza de doctorat intitulată Celibatari originali în literatura română şi franceză între 1900-1950 surprinde ipostaza celibatului modern, ieşit din tiparele tradiţionale ale conceptului, axat concret pe viziunea indiferenţei manifestate doar la nivel social, nu şi din perspectiva ignorării sexualităţii instinctuale. Pe această linie directoare, castitatea iese din aria normei şi devine o simplă opţiune, astfel încât datele iniţiale ale celibatului se modifică semnificativ, păstrând identitatea civilă a exponenţilor, recunoscuţi ca persoane necăsătorite. Printre cauzele implicate în abordarea statutului de celibatar se pot observa determinări benevole, dictate de voinţa exponenţilor, dar şi contexte independente, în neconcordanţă cu voinţa personajelor, dar imposibil de evitat.

Autor

Delia Marinela RADU (MÎȚĂ)

Colectie

STUDIA DOCTORALIA

Editura

Editura Universitaria

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Celibatari originali în literatura română şi literatura franceză între 1900-1950”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *