Cultura Animi. Manual de limba si cultura latina

Cultura Animi. Manual de limba si cultura latina

50.00 RON
Cantitate

În contextul în care sistemul de educaţie românesc încurajează încă mult prea puţin studiile clasice, iar la nivel preuniversitar limba latină se mai predă doar la profilul uman-filologie (o oră pe săptămână), fără a figura pe lista materiilor opţionale la bacalaureat, este limpede că abia în ciclul universitar tinerii au acces la o cunoaştere bine fundamentată a limbii latine şi a celei greceşti.

Un manual pentru „grands débutants” ar fi, prin urmare, un instrument cât se poate de binevenit în mâinile celor care doresc să se iniţieze în tainele limbii şi culturii latine în primul an de studii universitare (sau în pregătirea acestuia) la secţiile de limbi clasice, latină B, limba română, limbi romanice, precum şi la facultăţi nefilologice cum sunt dreptul, filozofia, teologia sau medicina.

Lucrarea Rucsandrei Dascălu este concepută în aşa fel încât să răspundă întocmai aşteptărilor unor astfel de începători: capitolele în care autoarea expune datele fundamentale ale foneticii, morfologiei şi sintaxei (propoziţiei şi frazei) latine se întrepătrund cu exerciţii de fixare a gramaticii şi de dezvoltare a lexicului (a căror rezolvare este, de asemenea, dezvăluită în paginile cărţii), precum şi cu secvenţe de prezentare a unor repere fundamentale ale istoriei, civilizaţiei şi culturii latine. Această din urmă categorie de expuneri, de obicei absentă din gramaticile elementare, completează într-un mod fericit părţile dedicate abordării noţiunilor de limbă, pentru că numai o cunoaştere, fie şi superficială, a lumii romane poate asigura un fond aperceptiv corespunzător pentru asimilarea noţiunilor lingvistice.

Ioana Munteanu
(lect. Dr. la Departamentul de Filologie Clasică şi Neogreacă al Facultăţii de Limbi
şi Literaturi Străine, Universitatea București)