JURNALUL UNUI OM SIMPLU

JURNALUL UNUI OM SIMPLU

40.00 RON
Cantitate

Jurnalul este o scriere în trecut, despre trecut. Așa va fi și acest Jurnal al unui om simplu! Titlul stabilește tranșant coordonatele scrierii și ale lecturii. Cu o direcție ce merge însă de la ultimul cuvânt spre cel dintâi așezat pe pagină. „Simplu” este ceea ce caracterizează scrierea și omul care o face. „Simplu” înseamnă însă și „drept”, fără ocolișuri, fără menajamente. Între acești parametri se situează stilul. Fără studii filologice, dar cu multă sinceritate și cu dorința de a propune imaginea unui destin individual aparte, condus de o multitudine de factori exteriori, dar și pe cea a unei societăți românești în care se citește efortul omului de a rămâne integru în fața vremilor și a bolii, autorul jurnalului de față va stârni judecăți, sentimente, va răscoli oamenii și timpul lor, va învia destine aparent anoste, în realitate de o bogăție sufletească îngemănată cu simplitatea.