Această cercetare are ca obiect de studiu cunoașterea, iar obiectivul major al ei este prezentarea modului în care romantismul european a interacționat cu știința sau cu pseudoștiința. Setea de cunoaștere a romanticilor nu avea limite, aceștia explorând, în numele ambiției de a atinge Absolutul, nu numai vaste sectoare ale științei, ci și ungherele tenebroase ale pseudoștiinței. Grație imaginației creatoare, intuiției și rațiunii șlefuite în urma unor îndelungate studii, romanticii creează o operă care poate fi considerată numitorul comun al celor trei tipuri de cunoaștere: științifică, pseudoștiințifică și artistică. Opera lor devine un edificiu clădit după grila științific-estetic-ezoteric, „virusul scientist, rebel”1 și dorința de a li se revela sufletul lumii fiind omniprezente în gândirea lor.