Analiza economico-financiara

Analiza economico-financiara

40.00 RON
Cantitate

Lucrarea, organizată în 10 teme şi 3 teste, prezintă, într-un format aplicat, elementele definitorii ale analizei economico-financiare, începând cu tipurile, metodele şi tehnicile specifice acestei a ctivităţi, strict necesară în orice acţiune economică. Pe parcursul a circa 240 pagini, prin scheme, grafice, relaţii de calcul şi tabele, sunt explicaţi paşii succesivi ai analizei economico-financiare: bazele teoretice şi metodologice, analiza indicatorilor valorici ai producţiei, analiza producţiei fizice, analiza factorilor de producţie, analiza cheltuielilor totale şi de exploatare, analiza costului pe unitatea de produs, analiza profitului total şi din exploatare, analiza ratelor de rentabilitate, analiza pragului de rentabilitate şi a riscului şi, pentru a finaliza, analiza situaţiei financiare a întreprinderii. Noţiunile acumulate se fixează prin cele 3 teste recapitulative, intercalate între cele 10 teme, volumul încheindu-se prin prezentarea celor circa 25 de titluri, incluse în bibliografie, ce au fost consultate.