Volumul se doreşte o completare a analizelor care vizează etapa în care se află România în prezent, ce precede adoptarea monedei unice, şi urmăreşte convergenţa reală şi nominală a economiei româneşti cu economiile ţărilor membre ale Uniunii Europene, dar mai ales analiza riscurilor potenţiale cu care ne putem confrunta şi a elementelor posibil potenţatoare ale dezvoltării economice, a oportunităţilor care pot apărea în procesul adoptării monedei euro.

Prima parte a lucrării cuprinde o prezentare a creării Uniunii Economice şi Monetare, a modalităţilor de transformare a Sistemului Monetar European şi a celor trei etape în care s-a realizat această tranziţie. S-au analizat totodată şi condiţiile pe care statele membre trebuie să le îndeplinescă pentru a atinge un înalt grad de convergenţă susţinută în termen de: rate ale inflaţiei scăzute; finanţe publice sănătoase şi stabilitatea cursului de schimb.

Deşi criteriile de la Maastricht sunt criterii de convergenţă nominală, instituţiile comunitare şi-au exprimat în repetate rânduri hotărârea fermă de a nu accepta în zona euro ţări care nu au realizat un grad de convergenţă reală, sunt prezentate cele două tipuri de convergenţă: nominală şi reală.

În general, economiştii sunt de acord, că intrarea sub umbrela euro aduce o serie de avantaje, dar criza ce a izbucnit a scos la suprafaţă o serie de inconvenienţe care au determinat ţările care sunt încă în afara uniunii monetare să adopte o atitudine mai rezervată faţă de euro.

Pentru statele mai mici din centrul si estul Europei rezultatele au fost diferite. De multe ori, din cauza particularităţilor existente în cadrul acestor economii, sau a lipsei de voinţă/viziune a factorului politic, câteodată aceste avantaje s-au transformat în dezavantaje. Deoarece baza economică a acestor state din centrul şi estul Europei era de multe ori eterogenă faţă de cea existentă în economiile mari ale zonei euro, şi ciclurile de afaceri erau nesincronizate, politicile comune au avut rezultate pozitive doar atunci când situaţia specifică dintr-un astfel de stat a fost similară celei existente în statele mari.

Ponind de la aceste concluzii, sunt prezentate efectele pe care viitoarea aderare la UEM le generează pentru statele rămase în afara zonei euro. Deoarece Banca Centrală Europeană nu sugerează o traiectorie unică de urmat în vederea adoptării monedei unice, nu există o singură strategie care să poată fi considerată adaptabilă tuturor ţărilor.

Scopul lucrării constă în identificarea factorilor de risc şi stimulatori ai adoptării monedei euro, de aceea în ultimul capitol sunt analizaţi factorii ce influenţează adoptarea monedei unice pe baza unor criterii identificate în teoria zonelor monetare optime: convergenţa structurală a economiei, integrarea comercială şi financiară, sincronizarea ciclurilor de afaceri, rolul politicii monetare în stabilizarea economiei, rata de conversie a monedei naţionale, competitivitatea comparativ cu zona euro, flexibilitatea pieţei muncii, efectele politicii fiscale, influenţa evoluţiei inflaţiei.

Preocupările viitoare pentru asigurarea convergenţei nominale şi reale trebuie să vizeze acţiuni privind creşterea PIB/locuitor, a productivităţii forţei de muncă, a volumului şi a competitivităţii exporturilor. Sunt necesare măsuri ce vizează o schimbare a structurii economiei, pentru ca aceasta să fie mai apropiată de structura economică existentă în zona euro.