Gimnastica de baza. Fundamente teoretice si practico-metodice

Gimnastica de baza. Fundamente teoretice si practico-metodice

30.00 RON

Lucrarea Gimnastica de bază - Fundamente teoretice şi practico-metodice pune alături, ca adevăruri de necontestat, ideile şi principiile şcolilor vechi de gimnastică, a giganţilor care au marcat domeniul, Muths, Pestalozzi, Amoros, Ludwig Jahn, Demeny, Henrik Ling, Băiaşu, Bârlea, Podlaha, Ghişoiu, Tudusciuc, Bedö, dar promovează şi evoluţiile recente apărute ca o necesitate de adaptare a didacticii gimnasticii la condiţiile actuale moderne, supuse unor cerinţe sociale cu valori în continuă transformare. Astfel sunt citaţi şi preluate ideile cele mai valoroase ale unor autori cum ar fi Fekete, Popescu, Niculescu, Grigore, Macovei, Damian, Dobrescu, Creţu, îmbinând o paletă de orientări ce cuprinde întreaga arie de cunoaştere din universităţile cu facultăţi de profil din România: Bucureşti, Oradea, Constanţa, Bacău, Piteşti. Ca motivaţie solidă a abordării acestei lucrări, cu tematică complexă, se desprinde dificultatea alegerii priorităţilor de conţinut şi autoarea reuşeşte să impună împletirea simbiotică a rigorii teoriei cu aplicaţia practică prin care lucrarea se deschide ofertant către studenţi, practicieni, profesori de educaţie fizică şi sport, într-un cuvânt către specialiştii de azi sau de mâine ai domeniului, cei care vor contribui la promovarea în practică a acestei forme de practicare a exerciţiului fizic, gimnastica, din care gimnastica de baza este prima treaptă. Gimnastica de bază - Fundamente teoretice şi practico-metodice este o lucrare construită pe o perspectivă istorică, având calitatea de a scoate în evidenţă valorile şi evoluţia formelor de practicare, iar prin bogăţia de mijloace, sistematizate şi prezentate competent, cu abordare didactică, oferă o viziune clară, modernă de intervenţie în instruirea specifică. Statutul de manual teoretic, dar în acelaşi timp de ghid practico – metodic oferă libertatea cititorului de a alege între a aprofunda componenta teoretică sau de a îmbogăţi resursa proprie practică şi utilă unei activităţi profesionale de calitate. Lucrarea reprezintă o sinteză, construită pe o documentare atentă, cu preluarea unor idei importante din literatura de specialitate, pe care autoarea le promovează în acord cu viziunea proprie şi le îmbogăţeşte cu componenta practică şi didactică. Experienţa practică personală, ca fostă sportivă de performanţă, cadru didactic universitar în cadrul disciplinei gimnastică de bază şi absolventă a şcolii doctorale, completează tabloul unei personalităţi cu reale perspective de promovare profesională, care aşterne pe hârtie acumulările şi experienţe practice din perspectivă teoretică.