RELEVANȚA TRADIȚIEI DIRIJORALE ÎN MUZICA BISERICEASCĂ DIN SPAȚIUL ROMÂNESC

RELEVANȚA TRADIȚIEI DIRIJORALE ÎN MUZICA BISERICEASCĂ DIN SPAȚIUL ROMÂNESC

      Cuvânt şi sunet, logos şi melos, convieţuiesc într-o perfectă armonie în compoziţiile vocii umane, acolo unde muzica adaugă cuvântului profunzime, iar cuvântul împrumută acesteia înţeles. Beethoven spunea că „arta şi ştiinţa îl înalţă pe om până la Dumnezeu”.

      În om, creaţie a lui Dumnezeu, se contopesc cuvântul şi sunetul în ţesătura inefabilă a muzicii. Muzica exprimă, în limbaj serafic, legătura omului cu Creatorul său, într-o solemnitate liturgică, slujitoare. Cântarea liturgică şi întreaga desfăşurare a muzicii cultice imită slujirea heruvimică. Iată de ce, în timpul Sfintei Liturghii, „noi care pe heruvimi, cu taină închipuim”, înnobilăm mesajul muzical.

      Dezvoltarea cultului Bisericii de-a lungul vremii, implicit al muzicii bisericești a descoperit în aceasta valențe armonice. Armonia s-a născut în Apus, dacă ne gândim la polifonia renascentistă, urmând mai apoi cursul ei în toate epocile muzicale.

      Biserica a înțeles că, pentru o lume într-o continuă metamorfoză, este nevoie de varietate și a propus cultului divin, respectiv participanților la săvârșirea lui două moduri de exprimare a trăirilor și sentimentelor religioase: muzica monodică (de strană) și cea armonică (corală).

      Muzica sau cântarea bisericească este în strânsă legătură cu Teologia, cu Cuvântul Întrupat. Frumusețea textelor dogmatice, liturgice este reliefată prin cântarea bisericească de strană sau corală, monodică sau armonică. Acest sistem complex se regăsește în cultul divin, în  Biserică. Biserica nu a făcut niciodată abstracție de muzică, ca manifestare spirituală a credincioșilor.

      Aspectul teologic al muzicii bisericești îi dă acesteia puterea de a-l apropia pe om de Dumnezeu, ridicând sufletul acestuia până la contemplare. Elementul artistic-liturgic implică sufletul într-o stare de emoție, de căutare de noi sensuri existențiale, de frământare, dar în același timp, într-o împlinire duhovnicească, în proximitatea veșniciei.

 

      Lucrarea de față reprezintă un mănunchi de căutări interioare, de sentimente de bucurie sufletească, pentru ceea ce înseamnă muzica bisericească pentru mine, ca slujitor al altarului din treapta diaconiei, în același timp ca dirijor de cor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. Teologia și Muzica bisericească m-au îmbogățit duhovnicește, deschizându-mi noi direcții de interpretare atât muzicală cât și spirituală. Nu aș fi înțeles multe sensuri ale interpretării dacă nu mi-ar fi fost Teologia reazem. Aceste două mari deziderate, Muzica eclezială și Teologia, reprezintă forma și expresia cea mai frumoasă pentru fiecare creștin, care-l caută pe Dumnezeu și care-l lasă pe Dumnezeu să se sălășluiască în inima lui.