Lucrarea de faţă pune în discuţie şi cercetează o serie de concepte şi practici care au apărut ca rezultat al dezvoltării societăţii contemporane industrializate, când bugetul de timp diurn (24 ore) este cu minuţiozitate drămuit în unităţi timp dedicate muncii, timpului liber (de loisir) alocat odihnei, refacerii active, destinderii, studiului, participarea la viaţă de familie, distracţie şi practicării unor sporturi în scopul ameliorării continuie a stării de sanatate şi creşterii calităţii vieţiii. Demn de remacat este aspectul că pentru dezvoltarea activităţior de loisir este necesară consolidarea unei educaţii sportive (care suplimentează efectele educaţiei fizice) şi care are la bază cunoşterea unor elemnte tehnice specifice unor ramuri sportive, pe cunoşterea regulamentului şi a unor norme organizatorice de desfăşurare a exerciţiilor. Activităţile de loisir (cuvinte cheie din titlu). a) noţiunea de loisir (aşa cum apare în titlul lucrării) este folosită încă de pe vremea Romei Antice când activităţile se împărţeau în activităţi de tip OTIUM (de timp liber) şi NEGOTIUM (de muncă). Timpul liber era oferit de patron care permitea subordonaţilor să facă ce vor sau să se odihnească. b) Ulterior, începând cu anul 1960, promovarea conceptul de activităţi de timp liber sau sporturi de timp liber a fost oficializat mai întîi în America, apoi în Germania (Campania pentru condiţia fizică TRIMM), în Suedia ( Campania 4M) etc.. c) În Europa, conceptul de sport pentru toţi a fost promovat iniţial în 1975, ulteior el a fost suplimentat cu teste de masurare a potenţialului biomotric (EUROFIT), iar la Conferinţa UNESCO din 1978, se laborează ”Charta Internaţională a Educaţiei Fizice şi Sportului” care recomandă activităţile sportive cu scop de ameliorare a condiţiei fizice, sănătăţii şi pentru creşterea calităţii vieţii. În conţinutul părţii operaţionale autoarea verifică două ipoteze: • Finalităţi benefice pentru starea de sănătate şi creşterea calităţii vieţii se vor realiza cu elevii claselor I-IV dacă timpul liber va fi în mod efetiv alocat practicării activităţilor sportive. În acelaşi tip, ele vor contribui în mare măsură la realizarea educaţiei sportive a elevilor care presupune însuşirea unor cunoştinţe minime pentru practicarea independentă sau pe echipe a unor ramuri sau activităţi sportive; • Dacă vom sincroniza motivaţiile (trebuinţele, interesul etc) copiilor cu preferiţele elevilor pentru anumite ramuri (activităţi) sportive atunci interesul şi participarea copiilor la activităţile de loisir cu caracter sportiv va creşte în mod evident.