Cartea de faţă se intitulează „Limbaj și stil în muzica românească din secolul al XX-lea” şi se adresează studenților de la Master, anul II, care studiază disciplina cu același nume, așadar cartea este gândită ca fiind un curs, în sine. Acesta include întreg conţinutul celor douăzeci și șase de săptămâni aferente cursurilor universitare, conforme celor două semestre. Aşadar, fiecărei săptămâni de studiu îi revine câte un subcapitol, cu un curs de introducere și altul de recapitulare la începutul și sfârșitul fiecărui semestru.
Tematica face apel la o incursiune în istoria stilurilor și a limbajelor muzicale de-a lungul secolului al XX-lea în școala de compoziție românească. Se pleacă de la un scurt istoric al muzicii și al vieții culturale românești, de la începuturile ei (de când avem cunoștință de cauză), se trece prin toate etapele cum ar fi: etapa modalismului diatonic, cea a neomodalismului, a serialismului (sub influența muzicii occidentale), etapele muzicilor non-evolutive, toate acestea aparținând celor trei perioade de avangardă, neoavangardă și postavangardă muzicală, iar în final se va ajunge a comenta o variantă a postmodernismului românesc, o estetică originală a compozitorilor români, ce definesc ultima etapă, cea a structurilor arhetipale. De amintit că modelul provine de la arhetipul lui Constantin Brâncuși, din sculpturile sale, și preluat de muzicienii români (dar nu numai).
Acest itinerar istorico-muzical pune în valoare toate curentele, orientările, direcţiile sau tendinţele sub o perspectivă stilistică a muzicii noastre românești. Mai mult, subsemnata evidenţiază aspectul stilului muzical şi al limbajului de creație din lucrările compozitorilor; se analizează din unghiul tuturor parametrilor sau dimensiunilor muzicale (melodie, armonie, polifonie, ritm, timbru, agogică, dinamică, arhitecturi şi forme, semiotică, semantică şi aleatoare), incluzându-se şi elemente din categoria celor estetice, precum și originalitate stilistică/componistică, coerenţă, claritate, naturaleţe, eleganţă, forţă sugestivă etc, prin termeni descriptivi, structuralişti şi de comparaţie, de stilistică generativ-transformaţională şi universală. Se comentează filozofiile și ideile ce stau la baza acestor lucrări, tehnici minuțioase de compoziție, teorii componistice, idei innovatoare în domeniu ș.a. Astfel, iese la iveală o analiză complexă a acestor evenimente sonore şi a relaţiilor dintre amalgama de elemente compoziţionale.
